65 de ani de la Victorie
blog creat de Victor Turculet
четверг, 6 мая 2010 г.
Televiziunile din CSI vor marca împreună 65 de ani de la Victorie
Principalele televiziuni din ţările-membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI) vor sărbători împreună 65 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) în cadrul unui duplex televizat.

Astfel, telespectatorii vor urmări pe 9 mai 2010 reportaje transmise din diferite oraşe ale fostei URSS, ei vor afla cum se sărbătoreşte Ziua Victoriei.
În 2009, la telemaratonul "Victoria noastră" au participat 11 oraşe. Telespectatorii au urmărit ceremonia de depunere de coroane de flori şi de schimbare a gărzii de onoare la porţile Cetăţii Brest, Parada Victoriei din Piaţa Roşie de la Moscova, de asemenea parada de la Sevastopol a Flotei de la Marea Neagră.

«A fost doar o repetitie. Anul acesta proiectul este mai ambiţios», spune preşedintele Consiliului directorilor televiziunilor de stat şi publice din ţările CSI şi preşedinte al radiodifuziunii ruse pentru străinătate «Vocea Rusiei», Andrei Bâstriţki.

«În cadrul pregătirii pentru aniversarea a 65 de ani de la Victorie, toate posturile de televiziune din ţările CSI fac schimb de reportaje despre cele mai interesante evenimente, pentru ca telespectatorii să-şi poată crea o imagine amplă despre felul în care este sărbătorită Victoria asupra fascismului în spaţiul postsovietic», a menţionat Andrei Bâstriţki.

Schimbul de emisiuni şi reportaje între televiziunile din ţările CSI a fost posibil graţie creării în 2009 a unui centru informaţional interstatal, care a reunit canale de televiziune publice din 9 state: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan şi Ucraina.

0 Comments:

Отправить комментарий